Ce se mai intampla prin Orientul Mijlociu

site de analize si sinteze ale Orientului Mijlociu

Archive for the ‘Teritoriile Palestiniene’ Category

Urmarile ofensivei din Gaza: popularitatea Hamas a sporit!

leave a comment »

Popularitatea Hamas în rândul palestinienilor a sporit semnificativ, după ofensiva israeliană de 22 zile în Fâşia Gaza /27 decembrie 2008-18 ianuarie 2009/, indică un sondaj de opinie publicat în Fâşia Gaza şi Cisiordania. Dacă alegerile prezidenţiale palestiniene ar avea loc astăzi, liderul local al Hamas Ismail Haniyeh, destituit din funcţia de prim-ministru de preşedintele palestinian Mahmud Abbas, moderat, l-ar înfrânge pe acesta din urmă, care conduce partidul Al-Fatah şi poartă negocieri de pace cu Israelul.

Ancheta sociologică a fost efectuată în perioada 5-7 martie de către un institut palestinian de resort, pe un eşantion reprezentantiv de 1.270 persoane din Cisiordania şi Fâşia Gaza, în contextul eforturilor privind reconcilierea şi formarea unui guvern de ‘uniune naţională’ palestinian. Sondajul de opinie respectiv demonstrează că, în cazul alegerilor prezidenţiale, Hanyeh ar obţine 47% din sufragii, iar Abbas 45%. La alegerile legislative, însă, Hamas ar pierde în faţa Al-Fatah cu 40% faţă de 42%.

Mişcarea islamistă Hamas, care a preluat prin forţă controlul Fâşiei Gaza în iunie 2007, este susţinută de Siria şi Iran, iar Al-Fatah domină Autoritatea Palestiniană, care administrează în prezent doar Cisiordania.

animanews.com

Written by Vladimir Gorea

11/03/2009 at 12:42

Bulldozer Attack in Jerusalem Linked to Palestinian Evictions

leave a comment »

It has been speculated that the attack by a 26-year-old Palestinian man ramming a bulldozer into an Israeli police car in Jerusalem was linked to Israeli plans to demolish dozens of Palestinian homes in East Jerusalem, widely believed to be part of the Jewish state’s strategy to change the face of the holy city by expelling its Arab residents.

Palestinian sources said that the man who attacked the police car on Thursday, Mirii al-Radaydeh, was a resident of East Jerusalem and married with one child. He had no history of militancy and acted alone, suggesting that he was responding in rage against escalating Israeli policies against Arab Jerusalemites.

Radaydeh was the fourth Palestinian driver of a construction vehicle to go on the rampage against Israelis in West Jerusalem since last July.

Palestinian officials are warning that protests against evictions, demolitions, expanding Jewish settlements and attempts to consolidate the Israeli occupation of East Jerusalem will turn more violent if these measures are not reversed.

Thursday’s attack, which the Israelis called a “terrorist” act, slightly injured the two policemen in their police car before the Palestinian was shot dead by a nearby policeman and a passing taxi driver.

Palestinian officials and analysts have linked the incident to the Jerusalem municipality’s eviction orders of more than 1,500 Palestinians living in some 180 houses in the East Jerusalem suburb of Silwan area. It will become the largest mass expulsion of Palestinians since the Israeli occupation in the 1967 war. Palestinian groups reported that the municipality handed down 36 new eviction orders on Thursday, and 55 to other Palestinian families on Wednesday, adding to the 88 similar orders to al-Bustan neighborhood in Silwan late last month. The Israeli authorities, citing that the houses were built without permits, are seeking to link al-Bustan to a green belt area surrounding the walled Old City and turn it into theme park to draw more tourists. The Palestinians, however, say many of the homes have been there for generations and that the newer houses had to be built to accommodate natural growth. All the while the Israeli authorities have forbidden construction permits to the Arabs, while authorizing construction only to Jews.  (continuare…)

…The grand mufti of Jerusalem and head of the Higher Islamic Committee, Sheikh Ikrima Sabri, said in a Friday interview with the Dubai-based Al-Khaleej daily that Israel’s encroachment on Jerusalem and its ‘transfer’ plans to expel the Palestinians from the city were leading to a third intifada, or uprising. Some commentators agree. They predict that if Israel pursues its plans to displace thousands of Palestinians by tearing down their homes to empty the city of its Arab inhabitants, not only will it spark another uprising with stone-throwing, but the fourth bulldozer attack in Jerusalem Thursday may mark only the beginning of a new face of the resistance.

ME Times, 06 Martie 2009

Written by Vladimir Gorea

06/03/2009 at 22:10

Israel Plans to Double Size of Settlements in Palestinian Territory

leave a comment »

AMMAN — One day before Hillary Clinton begins her maiden visit to Israel and the West Bank as the U.S. secretary of state, an Israeli peace group announced more settlement expansion plans on Palestinian territories, posing an even tougher challenge to the new American administration’s peace endeavors.

In a report released on Monday, Peace Now said the Israeli authorities have plans for 73,302 new housing units in Jewish settlements, which would double the number of settlers in the occupied territory and blow the chances for a two-state solution to the Palestinian-Israeli conflict.

It added that 15,156 units have already been approved, while an additional 58,000 were pending approval. Peace Now warned that if all these plans are realized, the number of settlers in the territories will be doubled to 600,000.

The activist group estimates more than 280,000 Jewish settlers living in 121 settlement blocks in the West Bank and another 200,000 in East Jerusalem, which Israel annexed after its capture in 1967 but has not been internationally recognized.Many Middle East experts agree with Peace Now in warning that the expansion of the settlements and the demographic growth of Israelis in the occupied territories – where the future Palestinian state is aspired to be established – destroy any chance for a viable peace solution that entails two states.

“The government has the power to decide not to carry out plans, or even to halt construction that has begun,” Peace Now said in its report. However, the next government that Israeli prime minister-designate, right-wing Likud leader Benjamin Netanyahu, is trying to form is expected to follow through with the expansion plans (..continuare..)

02 martie, Middle East Times

Javier Solana vizitează Fâşia Gaza

leave a comment »

Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună Javier Solana efectuează astăzi (vineri) o vizită în Fâşia Gaza, fără precedent în teritoriul palestinian de la preluarea puterii de către islamiştii Hamas, în iunie 2007.

Javier Solana urmează să constante în cursul acestei vizite o parte din pagubele provocate de ofensiva israeliană în Fâşia Gaza, între 27 decembrie şi 18 ianuarie, şi să aibă întrevederi cu reprezentanţi ai ‘societăţii civile’ şi cu oameni de afaceri.
Responsabilul european se va deplasa în localitatea Ezzbet Abedrabbo, nordul Fâşiei Gaza, devastată în cursul ofensivei.
Nu este prevăzută nici o întrevedere cu reprezentanţi ai Hamas, grupare considerată drept organizaţie teroristă de către UE. Javier Solana va vizita de asemenea biroul Agenţiei ONU pentru refugiaţi palestinieni /UNRWA/, afectat de obuze israeliene în timpul ofensivei. El va susţine apoi o conferinţă de presă.
Vizita înaltului responsabil european survine înaintea unei conferinţe internaţionale privind reconstrucţia Gaza, prevăzută să aibă loc luni în Egipt.

animanews.com

Written by Vladimir Gorea

27/02/2009 at 14:47

Acord între Fatah şi Hamas pentru eliberarea ‘deţinuţilor politici’

leave a comment »

Mişcările palestiniene Hamas şi Fatah au anunţat la Cairo că se angajează să ‘reglementeze’ dosarul ‘deţinuţilor politici’ şi ‘să pună capăt campaniilor mediatice’, potrivit unui text publicat în capitala egipteană, în ajunul unei conferinţe de ‘reconciliere’ organizate sub egida Egiptului.

Astfel, dosarul deţinuţilor va fi reglementat într-un ‘termen care să nu depăşească sfârşitul reuniunilor dialogului interpalestinian’, au declarat – într-un comunicat comun – şeful deputaţilor Fatah în Consiliul legislativ palestinian /parlamentul Autorităţii Palestiniene/, Azzam el-Ahmad, şi Mahmoud Zahar, influent conducător al Hamas în Fâşia Gaza.
‘Un anumit număr de deţinuţi vor fi eliberaţi la începutul dialogului, iar alţii vor fi puşi în libertate progresiv, astfel încât acest dosar să fie închis total înainte de sfârşitul dialogului naţional palestinian’, continuă documentul.
Potrivit lui Zahar, 80 membri ai Hamas, deţinuţi în Cisiordania, au fost deja eliberaţi în ultimul timp şi alţi 300 îşi aşteaptă rândul.
La rândul său, Al-Ahmad a indicat că Hamas a ridicat reşedinţa supravegheată impusă unor militanţi ai Fatah în Fâşia Gaza.
Cele două părţi şi-au mai exprimat ‘angajamentul de a stopa total campaniile mediatice’ una împotriva celeilalte, explicând că ‘acest acord are scopul de a pregăti terenul şi a însănătoşi atmosfera în vederea succesului dialogului naţional palestinian’.
După ce a eşuat în noiembrie 2008, procesul de reconciliere interpalestinian a fost relansat de Egipt în urma devastatorului război lansat de Israel în Fâşia Gaza /27 decembrie 2008 – 18 ianuarie 2009/. Dar Hamas şi Fatah sunt în conflict deschis de când islamiştii – care câştigaseră alegerile legislative palestiniene – au înlăturat cu forţa Autoritatea palestiniană a preşedintelui Mahmoud Abbas, în iunie 2007, de la conducerea Fâşiei Gaza.

animanews.ro

Written by Vladimir Gorea

26/02/2009 at 13:21

Mediatori internaţionali de renume, în favoarea unui dialog direct cu Hamas

leave a comment »

Mediatori de renume în conflicte internaţionale s-au pronunţat în favoarea unui dialog direct cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas, pentru a permite pacea în Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori deschise publicate în ediţia de joi a cotidianului The Times, informează AFP.

Fostul ministru israelian de externe Shlomo Ben-Ami, fostul emisar al ONU în Orientul Mijlociu, Alvaro de Soto, fostul emisar al UE în Bosnia, Paddy Ashdown şi fostul ministru australian de externe însărcinat cu negocierile de pace pentru Cambodgia, Gareth Evans, au semnat această scrisoare în care apreciază că politica vizând izolarea Hamas a eşuat.
‘În calitate de foşti negociatori de pace, credem că este de o importanţă vitală să abandonăm strategia infructuoasă de izolare şi de a implica Hamas într-un proces politic’, au afirmat aceşti foşti negociatori internaţionali în documentul citat.
Semnatarii scrisorii apreciază că pacea între Israel şi palestinieni nu este posibilă fără Hamas, care controlează Fâşia Gaza /…/ ‘în pofida tentativelor de a distruge gruparea prin embargo economic, boicotare politică şi incursiuni militare’.
Actuala abordare ‘nu funcţionează şi trebuie găsită o nouă strategie. Da, Hamas trebuie să recunoască Israelul pentru a permite o soluţie perenă’ a conflictului, dar ‘un proces politic şi nu de ostracizare va duce Hamas la această recunoaştere’, au asigurat semnatarii scrisorii.

animanews.ro

900 de milioane de dolari pentru reconstruirea Fâşiei Gaza

leave a comment »

Statele Unite ale Americii si-au exprimat intentia de a acorda suma de 900 de milioane de dolari pentru reconstruirea Fasiei Gaza, devastata de ofensiva israeliana din ianuarie.

Sub rezerva aprobarii Congresului, suma va fi varsata prin intermediul Organizatiei Natiunilor Unite, iar Hamas, cel care controleaza Fasia din iunie 2007, nu va beneficia de aceasta suma sub nicio forma.

“Acesti bani sunt destinati Fasiei Gaza si Autoritatii Palestiniene”, a declarat un membru al administratiei americane.

In decembrie, administratia Bush a alocat 85 de milioane de dolari agentiei ONU care se ocupa de refugiatii palestinieni din Cisiordania, cei din Gaza, din Iordania, Liban si Siria.

ziare.ro

Written by Vladimir Gorea

24/02/2009 at 16:56

Fatah a spionat gruparea Hamas în favoarea Israelului

leave a comment »

Hamas a acuzat astăzi Autoritatea Palestiniană că a spionat, în beneficiul Israelului, militanţi ai mişcării în timpul conflictului din Fâşia Gaza, folosind în special programul Google Earth pentru a localiza ţintele, transmite AFP.

“Ofiţeri şi membri ai serviciilor de securitate de la Ramallah le-au dat ordin agenţilor lor (din Fâşia Gaza – n.red.) să supravegheze mişcările rezistenţei din Gaza”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al Hamas, Ihab al-Ghossein.

“Aceste informaţii au fost trimise la Ramallah (sediul Autorităţii palestiniene – n.red.), apoi duşmanului (Israel – n.red.), care a lovit ţinte în baza informaţiilor adunate înainte şi în timpul conflictului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

În timpul conferinţei au fost difuzate mai multe înregistrări video, care prezentau bărbaţi care spuneau că sunt membri Fatah.

Potrivit şefului serviciului de informaţii al Hamas în Gaza, Abu Abdallah, hărţi relizate cu ajutorul programului Google Earth au fost transmise pentru localizarea precisă a mai multor ţinte, atacate ulterior de aviaţia israeliană.

“Cu ajutorul programului Google Earth, aceste grupuri au pregătit hărţi pentru localizarea moscheilor, a instituţiilor, tunelurilor sau atelierelor. Aceştia le-au trimis şefilor lor din serviciile de securitate din Cisiordania înainte de conflict”, a afirmat Abu Abdallah.

Potrivit acestuia, au fost transmise informaţii despre locurile în care erau ascunse armele în Beit Hanun, în nordul Fâşiei Gaza, planul locuinţei premierului Hamas Ismail Haniyeh, din cartierul Chati din Gaza, şi planurile caselor, tunelurilor şi poziţiilor Hamas din împrejurimi.

Ofensiva israeliană în Fâşia Gaza, care a avut loc între 27 decembrie 2008 şi 18 ianuarie 2009, s-a soldat cu moartea a 1.330 de palestinieni. Obiectivul declarat al operaţiunilor a fost acela de a reduce cât mai mult tirurile cu rachete lansate din Gaza spre teritoriul israelian.

ziare.ro

Written by Vladimir Gorea

24/02/2009 at 16:54

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.